Din seria informării cu privire la specificul liceelor din Iaşi spre care ştrumfii mei se pot îndrepta după ce termină gimnaziul, a venit rândul Liceului "Mihai Eminescu". Este liceul unde am susţinut examenul de titularizare acum 2 ani şi am devenit titulară la "Ion Ghica", aşa că aveam amintiri frumoase lăsate prin zonă.
Pe la ora 9 şi un pic ne-am întâlnit la statuia Independenţei şi am luat-o agale spre liceu.
Zgubilitici de dimineaţă, am fost primiţi cu drag, am vizitat internatul şi apoi am fost duşi în corpul secund unde ne-a fost expusă oferta educaţională pe anul şcolar următor.
Au venit foarte mulţi elevi şi au fost interesaţi, punând multe întrebări lămuritoare, mai ales cu privire la clasele cu profil bilingv ce pun accent pe comunicare, pe parteneriate cu şcoli din Uniunea Europeană, pe istoria şi civilizaţia tărilor vorbitoare de engleză şi franceză.
Am asistat apoi la o oră deschisă, un Atelier de teatru, în limba franceză, unde am putut să văd nişte copii pasionaţi, învăţând prin joc, comunicând cu dezinvoltură, încercând să lărgească cercul lumii lor prin invitaţia susţinută de a li se alătura şi alţii. Ştrumfii mei sunt mai inhibaţi, greu sunt scoşi din pasivitatea de a fi spectatori, dar unul câte unul, sau măcar o parte, pot să se cizeleze şi să îndrăznească. Sunt sigură! Nu trebuie lăsaţi să se "odihnească," trebuie să ştie cât de largi le sunt porţile din faţă şi să încerce prin efort să le deschidă!
Am asistat la jocuri de încredere, la exerciţii de stil, la folosirea limbii franceze pe post de "sfoară" comunicaţională şi creativă. Absolut frumos şi dezinvolt! Şi totul a fost pus la cale de elevi. Libertatea de a ne monopoliza atenţia cum au vrut ei le-a aparţinut. Două eleve păreau să fie liderele, dar nu dădeau dovadă de autoritate tiranică, ci doar aveau un spirit organizaţional folosit de ceilalţi care veneau şi ei cu idei de dezvoltare a jocului. Chiar interesant! Mi-ar plăcea să existe baze materiale pentru astfel de activităţi în toate şcolile, să ne scoatem elevii din cochiliile lor şi să îi determinăm să fie activi şi să nu le fie teamă să păşească.
Primii paşi sunt mai grei, căci după aceea mersul devine instinct!
Am asistat la jocuri de încredere, la exerciţii de stil, la folosirea limbii franceze pe post de "sfoară" comunicaţională şi creativă. Absolut frumos şi dezinvolt! Şi totul a fost pus la cale de elevi. Libertatea de a ne monopoliza atenţia cum au vrut ei le-a aparţinut. Două eleve păreau să fie liderele, dar nu dădeau dovadă de autoritate tiranică, ci doar aveau un spirit organizaţional folosit de ceilalţi care veneau şi ei cu idei de dezvoltare a jocului. Chiar interesant! Mi-ar plăcea să existe baze materiale pentru astfel de activităţi în toate şcolile, să ne scoatem elevii din cochiliile lor şi să îi determinăm să fie activi şi să nu le fie teamă să păşească.
Primii paşi sunt mai grei, căci după aceea mersul devine instinct!
Şi mersul spre înălţimi, spre dobândirea de aripi e cel mai bun drum de urmat!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu