3 octombrie 2009 - filme la Clubul Cinefililor din Copou

Ştrumfii nu trebuie lăsaţi să lâncezească prea mult şi trebuie ţinuţi mereu activi ca să gândească şi să nu îi cotropească lenea. Mai au ei probleme (unii, cam mari!) cu lenea, dar sunt şi destui care reacţionează la antidot.
Aşa că noi, prof. Daniela Abageru, prof. Alin Ţugurlan, prof. Valeria Ralea, prof. Maria Coman, prof. Estera Popovici le-am propus o ieşire cinefilă formată din două episoade:

"HOME" - documentarul lui Yann Arthaus-Bertrand din 2009.
"NUNTA DE PIATRĂ" - filmul de regizor al lui Horaţiu Mălăele.

Ce este HOME? Este un documentar făcut în 2009 de Yann Arthus-Bertrand, cu sprijinul regizorului Luc Besson, despre pământul pe care îl locuim ca şi cum ar fi un privilegiu al nostru, "homo sapiens" - "fiinţa înţeleaptă", uitând că suntem parte dintr-un TOT.
HOME este construit sub forma unei poveşti, a noastră şi a naturii, iar finalitatea este o trezire a conştiinţelor dintr-o letargie a raportării comode la armonia naturală fragilă în care ar trebui să ne integrăm, nu să o tratăm cu condescendenţă.
"Pământul nu poate ţine pasul cu noi. Din ce în ce mai repede şi mai repede alergăm. Şi spre ce? "...."Este prea târziu să fim pesimişti!" - este mesajul final, urmat de găsirea unor soluţii, reduse la început ca impact, dar totuşi soluţii (ex - prezentarea câmpurilor de eoliene din Danemarca (energie alternativă celei prin petrol) este însoţită de un îndemn subtil - "Unde pe pământul acesta mare nu bate vântul?").

După primul film, am ieşit la o pauză de covrig şi de poze şi ne-am minunat de ce văzusem. Un moment frumos a fost când, la sfârşitul filmului, ştrumfii au aplaudat şi Ramona mi-a spus replica unei fete de lângă ea: "Ramona, hai să schimbăm lumea!". Ştiam eu că au să priceapă ideea!

Al doilea film, "Nunta mută" al lui Horaţiu Mălăele este o comedie de un umor negru, cu multe pasaje ilare, dar şi cu adevăruri crunte şi crude ascunse în subtext. Ceea ce a făcut comunismul, modul în care a sufocat esenţa românului şi cum l-a deposedat parţial de fire, dar şi maniera în care rădăcinile au rezistat, dar sunt greu de re-găsit acum, în contemporaneitate, sunt tot atâtea valenţe incluse în mesaj.

După film, am coborât cu 3 "muşchetare" (Alexăndruţa, Monica şi Mironica) spre casă într-un oraş care părea a nu fi al nostru şi, normal, că m-am oprit la pozat culorile ce au invadat centrul, în această toamnă atât de primitoare şi nefiresc de caldă.

La şcoală aveam să văd că feed-back-ul este pozitiv şi că ştrumfii au reuşit să prindă o parte din nuanţe: dacă îşi pun întrebări şi i-am salvat de la un episod de telenovelă, tot e ceva bun!