30 mai 2010 - final benchetuit pentru ștrumfi la Clubul Bursei

3 ani înseamnă 3 trepte. Nu doar în a aduna ani vieții, ci mai ales viață anilor. Creșterea cât mai dreaptă este dorința fiecărui profesor pentru ștrumfii lui, prima lecție fiind că între copac și plantă agățătoare este mai semeț să te alinte sau să te provoace vântul de la înălțime decât să te întrebi de la nivelul pământului cum este pentru fratele copac acolo sus, cu capul în nori!

Am început în metafore că nu mă pot abține, dar ce a fost în ziua de 30 mai nu a fost o metaforă nici pe departe. Doar un vis pe care l-am propus ștrumfilor și am vrut să le demonstrez că se poate întâmpla, cu multă perseverență (încăpățânare brută!) să obții ceea ce îți propui: banchetul de încheiere a gimnaziului la Clubul Bursei, în centrul Iașului, cu o atmosferă de neuitat și cu momente-cheie organizate împreună. A durat vreo 4 luni, de la ședințe cu părinții la negociat, la strâns banii, la lămuriri, la detalii, invitații (mersi, Alin!), așezare la mese, vestimentație, reguli de conduită pentru ca aceste 10 ore să iasă șnur, așa cum se cade la un final memorabil.

Prea multa vorbărie din sistemul acesta de învățământ le crește ștrumfilor neîncrederea în faptele care se pot realiza pe baza atâtor cuvinte și, atunci, cea mai bună cale de educație este mereu fapta, legarea cuvântului de realitate prin coborârea lui între noi, muritorii, care vrem să nu treacă unele lucrurile pe lângă noi ca acceleratul, fără să le simțim că au fost aici.

Bun! Zis și făcut! Deși propunerea de a merge în buricul târgului nu a fost întâmpinată cu mare entuziasm, căci părea imposibil ca o școală așa mică să ajungă acolo, deși era riscul ca unii ștrumfi (cei prea petrecăreți în stilul "cartieru'meu") să creeze probleme, deși intram în o muncă de Don Quijote (cam mereu fac așa!), mi-am zis că alunec pe panta asta și o să văd ce se va alege! Plus că nu eram chiar singură, ci aveam ajutoare de nădejde în colegele mele diriginte la a VIII-a și în ștrumfi (nu chiar în toți, dar în destui cât să se poată realiza planul). Este prima dată când mă aventurez în așa ceva și așteptările mele erau destul de mari, atât de la mine, cât și de la ei!

Pe 30 mai am cules roadele după cum au fost plantate semințele: ștrumfii au fost 61 (din 80) și profesorii 17 (din 22), toată lumea pusă la 10 ace, entuziasmată, puțin emoționată să nu fie vreo problemă.

(chiar la început, cu ștrumful înalt, Răzvan)

(fetele din clasa mea, VIII B, la paradă de ținute -

câte bătăi de cap și alegeri dificile!)

(într-un careu de culoare și nerăbdare)

(Ramona, care avea să devină Miss Absolvent peste câteva ore, și Gheorghiță)

(Diana și Răzvan -

"Cea mai reușită pereche" - în urma concursului)

(fiorosul Pamfil, cumințit într-un colț de masă)

(Ioana, adică Zuza, în necesitate de șervețel a apelat la fața de masă - să fie sigură că îi ajunge!)

(când se dezlănțuie dansurile,

greu mai pot fi ținuți "demonii mișcării" în loc)

(Bogdan - un gentleman în devenire -

la proba declarației de dragoste)

(Cristi încearcă să o convingă pe Jojo că dragostea lui merită efortul)

(Dacă tot este movul culoarea sezonului,

e bine să dansăm asortați, nu-i așa, Cătălin?)

(comunicarea pe spate cu perechea concurentă -

nouă mișcare de dans)

(Jojo, jumătatea roșie din "Cea mai originală pereche" - La stânga...sau la dreapta...?! Parcă era ceva cu niște pași, dar cum erau, că nu mai știu! Trebuie să îmi aduc aminte! Dacă se termină melodia și nu îmi amintesc, îl rog pe DJ să o repete! Dacă e în perechi? Asta nu e brașoveanca? Pe cine să întreb?!!)

(Ciprian - Mister Absolvent - intrat în concurs la ultima strigare și ieșit învingător - Așa da!)

(Simona, zisă și Nichita, într-o pauză descălțată de tocuri, odihnindu-se lângă boxa dragă ei)

(colegii mei  au fost puși la treabă - juriul concursului a avut de deliberat, de adunat, de stabilit și de hlizit, după cum se poate vedea cu ochiul liber)

(Andrei, fotograful de servici, și el într-o mică pauză de tras sufletul - Doamne, copiii ăștia de unde mai au atâta energie? Oare nu de gând să stea deloc? Danseaza de 5 ore! Nici nu au mâncat ca lumea, că iar la dans! Câtă dezlănțuire!)

(dl Papaghiuc, un campion al dansului pe muzică populară)

În afara clasicelor mișcări din șolduri și din picioare, ca la orice banchet, ștrumfii au avut un concurs de Miss și Mister, câțiva au fost prezentatori, 18 au fost concurenți, au avut probe de dans și de imaginație - băieții trebuiau să facă declarații de dragoste fetelor într-o situație dată și cu anumite cuvinte. Au venit și clienți de pe terasa restaurantului să se amuze împreună cu ei și să îi aplaude, căci chiar își dădeau silința! Cât timp juriul a deliberat, am putut să îi urmărim pe Raluca și Alex arătându-ne cum se dansează la nivel de performanță: am rămas muți de admirație! Raluca este elevă a școlii, în clasa a V-a și, prin faptul că este o ambițioasă se ține de pasiunea ei!

Pe scurt, a fost un timp ce a trecut foarte repede și nu oricum, a fost pregătit îndelung, dar rezultatul (cel puțin de la balconul meu subiectiv!) este satisfăcător! Când îți vezi ștrumfii crescând de la....clasa a VI-a (Doamne, mici mai erau și obraznici!)...

...la a VII-a (anul excursiilor și al clasei-familie)

...la a VIII-a (anul zburătăcit al rebelilor și al alegerilor)

...nu poți decât să îi îndrumi cât de bine poți, să pui presiune (mai ales cu lecturile - coșmarul lor!), să îi asculți, să înveți și tu de la ei, să speri că nu se vor abate de la a vrea mult de la viață, să îi cerți pe cei care fac boacăne, să te resemnezi de la un punct încolo cu cei care vor stea în mediocritate, să le deschizi ochii,  să pui suflet! Nu e ușor să fii diriginte, e o sarcină complicată, cu multe răspunderi, dar e o provocare și, atâta vreme cât ștrumfii vor răspunde pozitiv, vor reacționa prin fapte, investiția mea de suflet nu este absolut deloc în van!