miercuri, 4 noiembrie 2009

25 octombrie 2009 - traseu pe dealurile Iaşului cu Centrul de Excelenţă de la Geografie

Iată cum se iese din monotonia unei zile de duminică tomnatică şi stătătoare: se merge cu mulţi ştrumfi la bătut coclauri ieşene, la învăţat diferenţe geologice de la experţi în domeniu, la sesizat plante ce rămân active "farmaceutic" în ciuda închiderii lor la culoarea maronie.
Acceptând invitaţia ştrumfilor şi a colegei mele de biologie, Alina Răduianu, m-am întâlnit în parc la Casa Sindicatelor cu primii matinali. Cum nu am ţinut minte că se trece la ora de iarnă, am ajuns mult mai devreme: eu, Monica şi Alexăndruţa. Ce era să facem? Am râs şi ne-am pus pe aşteptat, planificând ore de chitară în februarie, de dans în primăvară şi de engleză săptămâna următoare sau felicitând-o pe Dorotheea (cea cu flexibilitate de şpagată!) pentru victoria la handbal a şcolii: 15-0 cu Liceul "Miron Costin".



Încet, încet, au început să se adune somnoroşii şi să înceapă hlizeala şi întrebările de genul: "Dar cât durează?", "Dar pe unde e traseul mai exact?", "Dar cine mai vine?", la care nu aveam răspuns fix pentru că ne întâlneam la Plopii fără soţ cu elevii Centrului de excelenţă de la Geografie şi aveam încredere în coordonatorii lor. Colega mea, Alina Răduianu nu putea scăpa de fotografii, căci ştrumfii mei au deja experienţă şi dependenţă pe domeniu. Nu-i aşa, Marina?

La Plopii fără soţ erau 21 de elevi ai Centrului de Excelenţă, prof. Paraschiv, coordonatorul acţiunii şi dl. prof. Vasile Papaghiuc, pregătiţi pentru instructaj şi cu picioarele gata de drum. Aveam să ocolim prin stânga plopii şi să urcăm dealul de unde se deschidea perspectiva asupra Buciumului şi să străbatem cam 12 km în 4 ore si jumătate, făcând opriri pentru orientare şi explicaţii geologice. Dl Paraschiv este un om foarte deschis, cu o răbdare enormă şi un simţ al umorului debordant, în formă maximă şi pasionat de ceea ce face (conduce şi o asociaţie de cercetaşi şi cultivă interesul tinerilor pentru natură, munte, aer liber).




Toamna era la ea acasă pe dealurile Trelea, Bucium, Repedea şi, deşi vremea părea ameninţătoare, a fost doar amorţită şi nu ne-a "blagoslovit" cu vreo plânsoare de a ei rece şi neplăcută, permiţându-ne să profităm la maxim de drum şi de mişcarea lejeră (bine, poate nu chiar pentru toţi a fost lejeră!).



Dl Paraschiv ne-a explicat concret diferenţele dintre pietrele sedimentare şi rocile vulcanice, ne-a arătat care este consistenţa geologică a dealurilor din jurul Iaşului, iar ştrumfii au profitat de ocazie şi l-au întrebat detalii despre orientarea cu busola şi după elementele naturii. Dl Papaghiuc a filmat cu atenţie totul, iar Alina Răduianu a captat atenţia prin explicaţiile botanice: pelinul cu efecte terapeutice, scaieţii şi alte plante înfrăţite cu organismul nostru.




La mers întins sau la odihnă, ne-am simţit foarte bine, chiar dacă a trebuit să îmi donez apa şi cei 3 covrigi, căci ştrumfii nu s-au gândit că va dura ceva mai mult de o plimbărică şi nu şi-au luat mai nimic la ei. Şi la ei mâncarea este una din minunile esenţiale ale lumii!



Ca de fiecare dată când facem ieşiri, nu scapă nefotografiaţi! Mai jos se pot observa câteva exemplare de ştrumfi aflate în habitat natural, cu suficiente condiţii propice pentru o dezvoltare optimă: dreaptă şi rodnică! Florina uitându-se la aparat (şi ea victorioasă la handbal!), Monica atentă la dna de bilogie, Alexăndruţa furată de peisaj şi peisajul furat de ea, Marius încercând să fraternizeze cu însoţitorul nostru fidel de la Plopii fără soţ, Răzvan însetat şi serios.





Punctul terminus a fost reprezentat de Repedea şi grotele de sub Releu (unde se desfăşura o întâlnire a motocicliştilor). Despre acestea, dl Paraschiv ne-a spus că ele sunt relicve, fosile a unui fund de mare, că au o valoare geologică deosebită, fiind "bătrâne" de 15 milioane de ani.




Ultimele poze le-am făcut la grote şi la priveliştea de toamnă de deasupra Iaşului înceţoşat, promiţându-ne, ca de fiecare dată când ne simţim bine şi învăţăm multe, să revenim şi să adăstăm. Oricum, trebuie să mai mergem şi la pereţii de escaladare din Bucium.....deci, avem o restanţă şi nu e bine să fim cu "datorii".



Ce învaţă ştrumfii din ieşiri de genul acesta? Că televizorul şi calculatorul pot fi UŞOR înlocuite cu ceva mult mai sănătos şi mai dătător de amintiri plăcute, de creştere interioară, de râsete şi de socializare. Citeam pe un blog că "acolo unde este un televizor deschis, se află cineva care nu citeşte şi este mai sărac"...aş putea să completez că este şi cineva amorţit. Ştrumfii mei sunt astfel mai bogaţi cu o experienţă frumoasă şi sper să înveţe singuri cum să îşi îndrepte antenele spre altele de acest gen în viitor! Plus...nu poţi proteja ceva (natura!) dacă nu te convingi că merită!

3 comentarii:

  1. Pozele sunt superbe!:X Si dupa cum se vede a meritat sa colindati dealurile Repedea,parcurgad pe jos o distanta foarte mare,in cursul catorva ore.
    Imi pare rau ca nu am reusit sa merg si eu!:( [G.Diana]

    RăspundețiȘtergere
  2. Doamna diriginta...A fost asa frumos.Am mers 12 kilometri in cateva ore.Nu resesc sa imi dau seama cum de am parcurs asa de mult drum incateva ore.Si ati pus 2 poze compromitatoare cu mine...:))(cea cu mancarea in gura si cea in care radeam langa d`na prof. d biologie).Oricum...cu toate acestea a meritat s amergem atat de mult :D:D:D(marina)

    RăspundețiȘtergere
  3. Da!...a fost foarte frumos!...unii au renunțat(ex:Felix) iar alții au fost curajoși să meargă până la capăt...chiar dacă nu ne lăsa gândul să renunţăm pentru că ne era sete, foame, noi nu am renunţat...
    Am găsit în sfârșit și un magazin"(unde am făcut vânzare mare încât vânzătoarea nu câștiga aşa în nici o luna:))...care mai de care au cumpărat multe dulciuri și sucuri...la câți eram)...a fost frumos...decât să stăm acasă...mai bine o plimbare din urma căreia am avut de învăţat...că am mers cu cei de la centrul de excelenţă(chiar dacă nu păreau să fie de acolo la cât de leneşi erau;))...)...dar am fost cu d-nul prof de geografie Papaghiuc, d-na prof Răduianu cu soţul dumneaei şi d-nul Paraschiv, cei care ne-au îndrumat...Şi să nu uit de d-na diriginta Abageru, cea mai bună dirigintă...a fost o zi frumoasa iar când am ajuns acasă m-am culcat(că eram obosită la câţi kilometri am mers...oboseala s-a simţit când am ajuns acasă)...iar acum avem ca amintire pozele...care sunt foarte frumoase...


    Mai dorim (unii) astfel de ieşiri!
    (Monica)

    RăspundețiȘtergere