Iată cum se iese din monotonia unei zile de duminică tomnatică şi stătătoare: se merge cu mulţi ştrumfi la bătut coclauri ieşene, la învăţat diferenţe geologice de la experţi în domeniu, la sesizat plante ce rămân active "farmaceutic" în ciuda închiderii lor la culoarea maronie.
Acceptând invitaţia ştrumfilor şi a colegei mele de biologie, Alina Răduianu, m-am întâlnit în parc la Casa Sindicatelor cu primii matinali. Cum nu am ţinut minte că se trece la ora de iarnă, am ajuns mult mai devreme: eu, Monica şi Alexăndruţa. Ce era să facem? Am râs şi ne-am pus pe aşteptat, planificând ore de chitară în februarie, de dans în primăvară şi de engleză săptămâna următoare sau felicitând-o pe Dorotheea (cea cu flexibilitate de şpagată!) pentru victoria la handbal a şcolii: 15-0 cu Liceul "Miron Costin".


Încet, încet, au început să se adune somnoroşii şi să înceapă hlizeala şi întrebările de genul: "Dar cât durează?", "Dar pe unde e traseul mai exact?", "Dar cine mai vine?", la care nu aveam răspuns fix pentru că ne întâlneam la Plopii fără soţ cu elevii Centrului de excelenţă de la Geografie şi aveam încredere în coordonatorii lor. Colega mea, Alina Răduianu nu putea scăpa de fotografii, căci ştrumfii mei au deja experienţă şi dependenţă pe domeniu. Nu-i aşa, Marina?




Toamna era la ea acasă pe dealurile Trelea, Bucium, Repedea şi, deşi vremea părea ameninţătoare, a fost doar amorţită şi nu ne-a "blagoslovit" cu vreo plânsoare de a ei rece şi neplăcută, permiţându-ne să profităm la maxim de drum şi de mişcarea lejeră (bine, poate nu chiar pentru toţi a fost lejeră!).


Dl Paraschiv ne-a explicat concret diferenţele dintre pietrele sedimentare şi rocile vulcanice, ne-a arătat care este consistenţa geologică a dealurilor din jurul Iaşului, iar ştrumfii au profitat de ocazie şi l-au întrebat detalii despre orientarea cu busola şi după elementele naturii. Dl Papaghiuc a filmat cu atenţie totul, iar Alina Răduianu a captat atenţia prin explicaţiile botanice: pelinul cu efecte terapeutice, scaieţii şi alte plante înfrăţite cu organismul nostru.






Ca de fiecare dată când facem ieşiri, nu scapă nefotografiaţi! Mai jos se pot observa câteva exemplare de ştrumfi aflate în habitat natural, cu suficiente condiţii propice pentru o dezvoltare optimă: dreaptă şi rodnică! Florina uitându-se la aparat (şi ea victorioasă la handbal!), Monica atentă la dna de bilogie, Alexăndruţa furată de peisaj şi peisajul furat de ea, Marius încercând să fraternizeze cu însoţitorul nostru fidel de la Plopii fără soţ, Răzvan însetat şi serios.




Punctul terminus a fost reprezentat de Repedea şi grotele de sub Releu (unde se desfăşura o întâlnire a motocicliştilor). Despre acestea, dl Paraschiv ne-a spus că ele sunt relicve, fosile a unui fund de mare, că au o valoare geologică deosebită, fiind "bătrâne" de 15 milioane de ani.







